Freud, Adler și Jung în psihoterapia integrativă de azi

Freud, Adler și Jung în psihoterapia integrativă de azi

De la un timp m-am tot gândit la cei trei grei și la moștenirea pe care au lăsat-o într-una dintre cele mai noi științe fundamentale, psihologia, precum și la modul în care ideile lor continuă să modeleze psihoterapia contemporană.

Când privim modul în care se practică psihoterapia astăzi, diversitatea de tehnici și metode poate părea un adevărat labirint. Sub umbrela psihoterapiei integrative contemporane, care are un cadru conceptual creat pentru a îmbina principii și intervenții din mai multe școli de gândire, găsim un univers fascinant de idei. Deși cadrul formal integrativ s-a dezvoltat ca o sinteză între psihanaliză, terapiile cognitiv-comportamentale, abordările umanist-experiențiale și cele sistemice, pilonii de la care a pornit întreaga evoluție a psihologiei clinice rămân cei trei mari vizionari de la începutul secolului XX: Sigmund Freud, Alfred Adler și Carl Gustav Jung.

Relațiile dintre ei au fost marcate de tensiuni profunde și rupturi definitive, generate de divergențe teoretice fundamentale. Cu toate acestea, conceptele lor, chiar și cele ale lui Adler și Jung, care nu fac parte din teoria formală integrativă, nu s-au pierdut. Ele au traversat deceniile fiind adaptate și redefinite de alte școli terapeutice, ajungând astăzi să coexiste în cabinetul psihoterapeutului integrativ.

De la importantele concepte, teorii și aplicații ale lui Freud, Adler și Jung, până la teoreticieni integrativi precum Paul Wachtel, John Norcross, Ken Evans, Maria Gilbert sau Richard Erskine, practica terapeutică a evoluat treptat. Ceea ce a început ca o încercare de a înțelege profunzimile psihicului a devenit astăzi un cadru coerent, în care idei, perspective și tehnici din școli diferite se îmbină natural în sprijinul clientului din cabinet.

Freud și pilonii cadrului terapeutic

Sigmund Freud rămâne cel care a deschis ușa către lumea interioară, oferind prima hartă sistematică a proceselor inconștiente. Deși psihoterapia integrativă s-a născut în parte ca o reacție la rigiditatea psihanalizei clasice, ea păstrează intactă o bună parte din moștenirea freudiană.

Amprenta lui Freud se vede în atenția pe care terapeutul integrativ o acordă dinamicii profunde și lucrurilor care scapă la prima vedere: reacțiile defensive, mecanismele de adaptare formate în copilărie și, mai ales, relația terapeutică. Conceptele de transfer (proiectarea vechilor tipare relaționale asupra terapeutului) și contratransfer sunt folosite și astăzi ca instrumente centrale de conștientizare și vindecare. Tot de la Freud moștenim înțelegerea faptului că experiențele timpurii modelează tiparele de atașament și modul în care adultul gestionează conflictele interioare.

Adler, părintele terapiilor cognitive și sistemice

Alfred Adler nu face parte din cadrul formal al psihoterapiei integrative, însă ideile sale au pătruns în practica de azi prin intermediul altor modalități terapeutice, în special Terapia Cognitiv-Comportamentală (CBT) și Terapiile de Familie Sistemice.

Această influență a lui Adler, devine extrem de clară atunci când privești modul în care lucrează practicienii adlerieni. De-a lungul timpului, am avut ocazia să interacționez în mai multe contexte cu psihoterapeuți adlerieni atât din comunitatea românească, cât și din cea internațională, iar această experiență directă mi-a confirmat din plin spiritul viu și aplicat al acestei școli.

Atunci când s-a desprins de Freud, Adler a refuzat să vadă omul ca pe o ființă determinată doar de impulsuri biologice sau de trecut. El a pus accent pe natura noastră profund socială, pe contextul familial și pe conceptul de stil de viață. Adler a fost primul care a schimbat radical setarea din cabinet. A scos pacientul de pe celebra canapea și l-a așezat pe scaun, față în față, punând bazele unei alianțe terapeutice egale și colaborative.

Pentru Adler, cheia sănătății psihice constă în Gemeinschaftsgefühl, termenul german tradus prin „sentimentul de comunitate” sau ”interes social”, adică abilitatea noastră profundă de a coopera, de a ne simți conectați la ceilalți și de a contribui activ la binele celor din jur.

De asemenea, Adler a mutat atenția de la întrebarea „de ce se întâmplă asta?” (căutarea cauzei din trecut) la „pentru ce se întâmplă asta?” (scopul sau intenția din spatele comportamentului). Ideea adleriană că schemele și convingerile noastre despre lume ne determină emoțiile și acțiunile a fost ulterior preluată și formalizată de Albert Ellis și Aaron Beck în terapia cognitiv-comportamentală. În acest mod, viziunea lui Adler despre scop, convingeri și context social hrănește direct practica integrativă de astăzi.

Jung și influența indirectă asupra orientărilor umaniste, experiențiale și transpersonale

La rândul său, Carl Gustav Jung nu a fost inclus direct în teoria formală a psihoterapiei integrative. Totuși, psihologia sa analitică a fertilizat terenul din care s-au dezvoltat ulterior Terapia Gestalt, Psihoterapia Transpersonală, Psihodrama și Art-terapia, unele dintre acestea asimilate din plin de modelele integrative contemporane.

Jung a refuzat să reducă inconștientul la o magazie a refulărilor sau traume, introducând concepte precum inconștientul colectiv, arhetipurile și individuația (procesul de devenire și împlinire a potențialului propriu). Accentul pus de Jung pe integrarea Umbrei (părțile din noi pe care le renegăm sau le ascundem), precum și lucrul cu simbolurile, visele și imageria ghidată, se regăsesc astăzi în tehnicile expresive și experiențiale ale psihoterapiei integrative.

Pentru Jung, călătoria spre întregire trece inevitabil prin întâlnirea cu Anima și Animus, acele fețe interioare ale femininului și masculinului pe care le purtăm fiecare dintre noi, piese nevăzute dintr-un puzzle interior care ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și modul în care ne conectăm cu ceilalți. De asemenea, deschiderea lui Jung către dimensiunea existențială, spiritualitate și căutarea de sens a pregătit terenul pentru abordările umaniste ale lui Carl Rogers și Fritz Perls.

O sinteză a prezentului

Fără a forța o alăturare între teorii care par la prima vedere opuse, psihoterapia integrativă de astăzi folosește punțile conceptuale construite de-a lungul timpului.

În activitatea sa, un terapeut integrativ:

• Explorează trecutul și dinamica defenselor, o moștenire derivată din activitatea lui Freud;

• Recadrează scopurile, convingerile și stilul de viață în contextul social prezent, idei adleriene filtrate și structurate prin CBT și terapiile sistemice;

• Susține dezvoltarea personală, lucrul cu simbolurile și căutarea de sens, concepte jungiene asimilate prin terapiile umanist-experiențiale și transpersonale.

Din disputele teoretice ale secolului trecut nu a rezultat un câștigător unic, ci un spațiu terapeutic mult mai amplu, mai nuanțat și mai uman, capabil să privească persoana în întreaga sa complexitate.