Infidelitatea, o căutare a ceva ce lipsește

Esther Perel spune că “infidelitatea este o căutare a ceva ce lipsește. Fie că este noutate, aventură, intensitate sexuală, conexiune emoțională, validare, semnificație sau mai multă libertate.”

Perel explică că oamenii rareori trișează doar pentru plăcere; adesea, infidelitatea este o tentativă de a umple un gol sau de a satisface o nevoie emoțională, psihologică sau chiar existențială. Raționalizarea intervine pentru a justifica această căutare, transformând-o într-o necesitate.

Normalizarea și raționalizarea infidelității într-o relație îmi vorbesc despre modele familiale disfuncționale, despre credințe nesănătoase despre relații sau roluri de gen, despre lipsa empatiei, precum și despre incapacitatea de a înțelege consecințele emoționale ale infidelității asupra sinelui și asupra celor implicați direct sau indirect. Îmi mai vorbesc despre o potențială disonanță cognitivă, dar și despre un mecanism de apărare împotriva vulnerabilității, a intimității sau a confruntării cu problemele existente în cuplu.

Tot Esther Perel spune că: “Aventura nu este doar o trădare a relației, este o trădare a sinelui.” Adică justificările pe care le folosim pentru a ne raționaliza infidelitatea pot eroda, de fapt, sentimentul de sine. Raționalizarea poate implica o distorsionare a propriilor valori sau o negare a responsabilității, ceea ce poate duce la o pierdere a integrității personale.

În esență, normalizarea infidelității este un proces prin care oamenii încearcă să reconcilieze comportamentul lor cu propriile valori și cu așteptările sociale.